joi, 5 mai 2011

A patra zi fara tigari

Am trecut peste zilele de cumpana ale lasatului de fumat. Am ajuns in a patra zi, teoretic, ziua in care starile se amelioreaza simtitor. Nu mai am nici un simptom. Intradevar, mai am momente cand vreau o tigara, dar imi trece repede. Nu vreau sa mai fumez, imi place viata de nefumator. Sunt si intr-o lecturare Allen Carr - Metoda usoara. Apeleaza la partea psihologica. Adica te face sa te simti prost ca fumezi. Si in curand o sa ajungi sa iti fie mila de cei care fumeaza :))
Daca sunteti interesati, va trimit pe email.
Pana atunci, lasati tigarile, bucurati-va de viata!
Va pup!

marți, 3 mai 2011

Azi nu

Azi sunt trista. Suparata. Imi doresc din suflet sa ma pot exprima cat sa intelegi de ce sunt suparata. As vrea sa ma respecti, asa cum te respect si eu. As vrea sa iti poti deschide ochii si mintea ca sa imi intelegi supararile. Si sa intelegi ca nu sunt atat de copilaresti. Sunt serioase. Dar nu pot eu sa ma exprim. Nu stiu sa imi controlez nervii atat de mult incat sa si pot vorbi. Prefer sa tac pentru a nu spune o prostie cum am spus aseara. Scriu postul asta si indiferent ce va iesi il postez. Ma doare ca esti egoist. Nu intr-un sens rau, dar deranjant. Chiar daca tac, nu inseamna ca nu ma doare. Nu vreau sa te bat la cap cu ce anume ma deranjeaza in fiecare zi. Dar nici nu pot sa ma abtin cand se umple paharul. Procedez gresit. Dar doar asa stiu. Arata-mi tu ca pot vorbi deschis cu tine. Arata-mi ca ma asculti. Si atunci voi putea sa schimb asta. Ma deranjeaza cand imi negi dreptatea, desi nu ai ascultat si varianta mea. Nu esti un iubit rau. Esti un iubit minunat. Pana in momentul in care ma deranjeaza ceva sau vreau ceva. Asa atent cum ai fost aseara la tot ce m-am descarcat, asa vreau sa fii cand vorbim ceva. As vrea sa mai facem si ce vreau eu si fara sa te rog o zi intreaga. Stii... dispare tot farmecul. Stiu ca ti-ai dat seama, dar iti mai zic odata... sunt geloasa pe prietenii tai. Sunt geloasa pentru ca ai prefera sa faci ce iti zic ei, decat ce te rog eu. Stiu ca o sa spui ca nu e adevarat. Dar este. Si nici nu vreau sa ma contrazic cu tine.
Sunt suparata si nu-mi va trece pana nu vorbesc. Dar mi-e frica. Mi-e frica sa nu spun o prostie.

luni, 2 mai 2011

Prima zi fara tigari

Sunt fumatoare de 5 ani. Sunt la a treia tentativa de a renunta la fumat. Sevrajul e din ce in ce mai usor de suportat. Aseara am facut calcul cu Liviu cat dam pe tigari si am ajuns la o suma exorbitanta: 750 lei. Mai da-o in... masii. Cu 750 lei pe luna plecam un weekend sau chiar 2 daca nu suntem pretentiosi!
Ca sa nu mai spun ca daca strangem banii pe 2 luni ne facem un miniconcediu la bulgari... SUPER.
Eh, i-am propus sa renuntam. Ii surade ideea. Pe cand eram in bucatarie la "ultima tigare" se uita la suc si zice: Nu vrei sa fie si ultima zi de pepsi?
Mmm, curajosul meu. Las-o balta, nu te lua de PEPSI.
M-am trezit dimineata si l-am sunat imediat cu intrebarea: ai fumat? El: Nu.
M-am imbracat, m-am spalat, am dat sa plec, totul bine si frumos. Imi pun gecuta pe mine si in buzunar ce gasesc? Un pachet de tigari aproape plin. Il arunc pe masa din bucatarie si plec. Sunt mandra de mine. Il sun si ii zic. E mandru de mine.
Ajung la munca si imi pun o cana mare de apa rece. De mult nu mi s-a mai parut asa buna apa. Vroiam o tigara, am zis nu. Nu mi-am luat nici cafea, nu avea rost. Norocul meu ca mai am o colega, fosta fumatoare inraita care nu mai fumeaza cam de 2 saptamani. Tare mult ma ajuta.
Vedem colegii cum ies la fumat. Ne aruncam ochiade: ia uite-i, fumaciosii. Nu rezista fara tigare. Treceam pe langa ei si pfff, ce mirositi a tigara. Colegii deja sunt obisnuiti cu mine si tentativele mele de a lasa tigarile asa ca nu cred in reusita mea.
Am trecut cu bine peste tot felul de stari ciudate. Nu sunt nervoasa, nu am pofta de mancare exagerata. Azi aveam pofta de mere. De mult nu am mai vrut mere. Eh, acum se apropie sfarsitul zilei de munca. Ajung acasa, vedem cum facem. Succes Liviu! Succes mie!
Fosti fumatori pe aici?

marți, 19 aprilie 2011

Ambreiajul si plecarea de pe loc

Am revenit dupa o saptamana dura de soferie si legislatie.
Bun, am prins spilul cu ambreiajul, schimbarea vitezei, baga a 2a, baga a 3a, baga a 4a (da, am atins fascinanta viteza de aproape 60 la ora). Dar treaba cu plecatul de pe loc de la semafor sau de la trecerea de pietoni ma omoara. De frica sa nu ii intarzii pe aia din spate si sa nu ma trezesc cu multe in gura, nu mai stiu pe ce sa apas si iau toate pedalele la rand si normal, nu plec. Si cand ma indepartez de locul cu pricina, gafai de parca as fi bagat 100 m liber. De parcarea laterala nu mai zic, mi se pare o cruzime din partea lor sa fi inventat asa ceva.
Stiti cum e vorba 'ceea: teoria ca teoria, dar practica ne omoara? Apai, pe mine, ma omoara amandoua.
Stiti diferenta dintre oprire si stationare? O sa spuneti: 5 minute. Bine bine, 5 minute, dar care-i care? Eu credeam (in continuare tot asa mi se pare logic, dar fie): sub 5 minute - stationare, peste 5 minute - oprire. Ha, nu e asa! E invers. Poftim?! Deci de aia nu imi ieseau mie chestionarele!
In rest, cu masina m-am imprietenit. Cu oglinzile aveam ce aveam. Nu ma asiguram. Instructorul imi spunea sa depasesc, eu depaseam, dar nu ma asiguram. Si ma intreba: te-ai asigurat? Pai bine mai, instructorule, adica imi spui sa depasesc dar nu te asiguri? Eu iau de buna tot ce zici! Am incredere ca te asiguri tu. Nu ma mai uit si in dreapta. Nu esti tu acolo? Ma avertizezi daca e ceva.
Si "simtitul" motorului. E ceva ce numai soferii stiu la ce se refera! Exista si o privire pentru a descrie aceasta stare!
Soferie, here I come!

marți, 5 aprilie 2011

La multi ani!

Maine, 7 aprilie, eu si iubitul meu implinim 2 ani. Ce varsta frumoasa. Stiti, la copii, 2 ani e varsta de ce?. De ce e cerul albastru? De ce trebuie sa dormim? De ce nu pot sa mananc doar ciocolata, inghetata si vata de zahar ? (eu tot nu m-am lamurit inca la intrebarea asta).
Dar intr-o relatie, 2 ani e o varsta asa frumoasa. Il cunosti destul de bine, dar inca te poate surprinde. A trecut inceputul, dar pasiunea de inceput e inca acolo. E o varsta frumoasa, fermecatoare. Tanara si totusi matura. Nu e : prea devreme pentru nunta dar nici: dar voi nunta cand o faceti?
E acolo, taman bine.
Acum doi ani, proaspat iesita dintr-o relatie dezastruoasa eram dezamagita si hotarata sa raman single mai mult timp. Colega mea de atunci (lucram la o casa de pariuri) mi-a spus ca vrea sa cunosc un baiat. Un prieten al prietenului ei. Cum il cheama? Moise. Bine, bine, dar prenumele? A, nu stiu. Ok, incepea bine :))
Vezi ca duminica venim sa te luam sa mergem in parc. Da, sigur, o sa fiu pregatita.
Si au venit. Am fost in IOR, deja intuneric. Si vad ca vine un grup de vreo 7 baieti. Greu mi-am dat seama cine e  "Moise". Smecherul... s-a prezentat Liviu :)
Peste o saptamana urma sa plece un prieten al lui in Franta. Unul vroia sa ii lase masina, altul calculatorul. Cand l-a intrebat pe Liviu i-a zis: Nimic, intoarce-te tu sanatos si mi-e bine.
Acum, serios, cum sa nu il iubesti?
La multi ani, iubitule! La multi ani impreuna cu mine, la multi ani noua, pentru ca ne iubim, ne respectam, ne adoram. Acum 2 ani am castigat un iubit si un prieten fidel.
Sunt o norocoasa

miercuri, 23 martie 2011

Electronic vs Tiparit

Spre rusinea mea, n-am mai citit o carte de vreun an. Nu stiu de ce. Sormea citeste, mult chiar. Ii place, o relaxeaza. De cand cu scoala de soferi, am inceput sa citesc si eu legislatia. Si doamne, ce relaxata sunt cand citesc. Stau in bucatarie (pentru liniste) cu sticla de pepsi in stanga, paharul langa, tigarile, bricheta si scrumiera in dreapta. Nici nu iau ochii din carte daca beau o gura de suc sau aprind o tigare. Pentru ca legislatia rutiera nu este o carte de relaxare, aproape ma simt vinovata de relaxarea pe care o simt cand citesc. Astept sa termin sa ma apuc si de beletristica.
Nu stiu cum ar putea schimba cineva cartile, hartia veche sau noua, mirosul cartilor, pe cititul pe calculator. E atat de obositor, de enervant.
Ultima carte pe care am citit-o a fost "Harry Potter" ultima parte, nu stiu exact cum ii spune. Am spus ca daca tot am citit toata seria, macar sa o termin. Nu am regretat nici o clipa ca am citit-o. Am savurat fiecare cuvant.
Una din cartile care am citit-o si m-a impresionat profund a fost "Veronika se hotaraste se moare" de Paulo Coelho. Am citit-o si intr-un moment sensibil din viata mea, probabil de aia impactul a fost atat de puternic. Am vrut sa ma uit si la film, dar nu am vrut sa imi stric imaginea asupra "actiunii". Desi cred ca Michelle Geller a fost o alegere inspirata pentru personajul creionat atat de atent de scriitor. Voi ce carti ati mai citit? Ce recomandati?
Va pup!

Scoala de soferi

Ieri am plecat de la munca. Eu si Liviu, hotarati sa mergem dupa cazier. Aproape de Titan zice Liviu sa ma duc la CEC sa platesc taxa. Dupa chin de traversat strada, de parcat masina ajung in fata CEC-ului. Inchide la 17. Ma uit la ceas, 17:22. Zic bun, Liviu peste drum, il sun, ii zic ca e inchis. Liviu ma bombane "Fiti-ar cazierul de ras, sa te duci sa il iei singura". Eu inchid telefonul in nas, ma chinui sa traversez, ma urc in masina suparata. Nu ma abtin si ii zic ca ce e vina mea, ca nu stiam ca inchide la 17 ca a fost ideea lui, ca el vrea sa dau de carnet. El zambeste si zice hai la Posta. Mergem mai in fata, iar tracasare cu parcatul, iar tracasare cu traversatul. Unde e posta? Intreb o florareasa. Florareasa cu o privire miloasa: s-a desfiintat acum un an, fac un spital. Ma bufneste rasul, il sun iar pe Liviu. Din masina, se uita la mine, da din umeri si ii zic: s-a desfiintat de un an. Il bufneste si pe el rasul si zice: lasa ca ma duc eu joi sa iti platesc la posta si dupa ce vii de la munca, mergem direct. 
Asa ca, mai amanam treaba cu scoala de soferi. Revin cu update.

marți, 22 martie 2011

Pimkie

Dupa aventura in Sun Plaza am fost a doua zi in Afi Cotroceni. Am observat cu stupoare, ca hainele sunt la fel, magazinele aceleasi. Insa atmosfera iti facea chef de cumparaturi! Problema? Masurile. Dar e un subiect prea dureros pentru mine sa va povestesc.
Imi revin. Ajung la Pimkie. Un magazin care la prima vedere pare lipsit de orice... de caracter in special... Am intrat totusi. Am vazut pantofii (pe care i-am vazut si in Sun Plaza, dar nu i-am probat).... Rosii, cu bulinute miiiici, toc maricel, dar nu exagerat. Ce sa mai, niste minunatii. I-am zis lui Liviu ca ii probez. Gasesc 40! super. Ii bag in picior. Oh NU! Imi erau mici! Cine, Dumnezeu a facut pantofii astia ataaat de mici? Nu le-am facut poza, ii tin in memorie. Nu avea rost sa ma amagesc si cu poza. Asta a fost sa fie. In rest, acest magazin, Pimkie, este dragut, special si are haine cu personalitate. Preturile... ca de mall, dar macar o bluza, tot se merita! Am plecat fara nimic, ma suparasem prea rau pentru "gluma" cu pantofii, dar acum imi pare rau. Nu e vina hainutelor ca designerii lor nu gandesc mai departe de fetele skinny. Promit, hainutelor, vin si va iau!

Scoala de soferi

Am fost la medical si psihologic. Lejer. M-am speriat degeaba. Da, chiar imi era frica sa nu pic :))
Astazi ma duc sa iau cazierul. Culmea, Politia are program pentru caziere pana la ora 19:00. Ce functionari simpatici! Maine vin si rezultatele de la medical. Saptamana viitoare, cursurile de legislatie! Sunt obligatorii si utile, zic eu! Oricum, m-am apucat de invatat. Mare batai de cap imi dau opririle si stationarile. Cand ai voie, cand n-ai voie... Uf! Dar acum ca citesc si vad nereguli, sunt o adevarata pacoste pentru Liviu cand face o nelegiure. Sincer, cine are chef la 7 dimineata cand iti pica ochii de somn, dar trebuie sa fii cu ochii pe strada, sa fie una in dreapta cu: stii ca asta nu ai voie? Liviu! Nu ai vazut semnul? Liviu, ai trecut peste marcajul longitudinal! (Am invatat cum ii spune! yupiii! Pana acum o numeam "linia dreapta alba din mijlocul strazii")
Dar Liviu ma iubeste, si ma suporta. Stiu asta! Oricat ar zice el ca nu e adevarat, eu stiu mai bine ce e in sufletul lui :))
Am deviat. Revin cu update-uri in aventura mea spre viata de soferita.

vineri, 18 martie 2011

Scoala de soferi

M-am inscris la o scoala de soferi pentru a intra si eu in "randul lumii". Azi, prima incercare: testul psihologic si medicalul. Daca de medical nu am stres, cel psihologic ma termina. Cuvintele de autoincurajare nu lipsesc: hai Irina, poti sa o faci! Fii tare! Dar nu functioneaza.
La ora 16:00 am programare. Cand ma intorc, va povestesc.
Doamne-ajuta!

Sun Plaza

Am fost ieri in Sun Plaza. In afara de parcarea subterana, nu mi-a placut nimic. Mi se pare gol, anost. Iar partea cu restaurante mi se pare cantina. Este posibil o diferenta asa de mare intre mall-uri? Afi Cotroceni este atat de viu, atat de plin de viata si atat de vesel! Parca hainele sunt mai misto! In Sun Plaza, desi sunt aproximativ aceleasi magazine, mi se par doua lumi diferite! Mi se pare, cu scuzele de rigoare, o piata cu fite!
Si oamenii sunt diferiti, nu vreau sa fiu rasista (din nou, cu scuzele de rigoare, chiar sunt!).
Pe afara este frumos, vesel. Inauntru mohorat. Ma simt dezamagita.
Parerea mea personala? Loc irosit, bani irositi, timpul nostru pana acolo irosit.

Parerile voastre personale?

joi, 17 martie 2011

De inceput

Am ajuns la munca. E 7:30 dimineata. Programul incepe peste o ora. Imi place linistea asta. Lucrez intr-un birou cu 30 de persoane, majoritatea doamne. E obositor. E galagie, toata lumea se foieste, toata lumea vorbeste, toata lumea incearca sa rezolve "situatii" (la noi nu exista PROBLEME). Biroul meu este la "cumpana" dintre doua departamente: Serviciul clienti si Vanzari. Eu sunt la vanzari. Imi convine locul asta, este coltisorul meu.
Ma uitam zilele astea ce s-a intamplat in Japonia. Nu o sa repet si eu ca doamne, ce putere este Japonia si uite totusi ce i s-a intamplat. Asta este. Insa ceea ce vreau sa spun este ca la 3 zile dupa nenorocire, un bebelus de 4 luni a fost gasit in viata desi tsunami-ul l-au smuls din bratele mamei. Si totusi a avut zile. Asta da miracol!
Si ce mai vreau sa spun este ca sinistratii s-au dus sa cumpere alimente (SA CUMPERE!!) pentru provizii. Si nu au cumparat tot! Au lasat sa ajunga pentru toata lumea! Astia da oameni!
Din pacate si noi am trecut prin nenorociri. Nu am trait marele nostru cutremur. Insa nu pot uita inundatiile petrecute in fiecare an. Si ce se intampla acolo. Ce faceau oamenii cu materialele de constructii.
Asa ca , parerea mea personala este ca:
Problema noastra nu este Boc, nu este Basescu, nu Botis si multi altii, ci noi insine si gandirea noastra. Pe conducatorii nostri, noi i-am creat. Am citit un interviu luat unui japonez acum mult timp. Cel care a facut reclama la revista Kamikaze. El spunea: In japonia, guvernului ii este frica de popor. Daca poporului nu ii convine, da guvernul jos.
Pai da, in Japonia (da, da, tara lovita de nenorocire!) ONOAREA este cuvantul de lege. Nu BANUL!
Domnul Boc si restul haitei, ar trebui sa aiba putina onoare si putin obraz si coboare singur de pe piedestal. Nu vezi ca nu te mai vrem? Te tii ca microbul de pozitia ta. Ai putina onoare si pleaca singur.
Pareri personale?