Spre rusinea mea, n-am mai citit o carte de vreun an. Nu stiu de ce. Sormea citeste, mult chiar. Ii place, o relaxeaza. De cand cu scoala de soferi, am inceput sa citesc si eu legislatia. Si doamne, ce relaxata sunt cand citesc. Stau in bucatarie (pentru liniste) cu sticla de pepsi in stanga, paharul langa, tigarile, bricheta si scrumiera in dreapta. Nici nu iau ochii din carte daca beau o gura de suc sau aprind o tigare. Pentru ca legislatia rutiera nu este o carte de relaxare, aproape ma simt vinovata de relaxarea pe care o simt cand citesc. Astept sa termin sa ma apuc si de beletristica.
Nu stiu cum ar putea schimba cineva cartile, hartia veche sau noua, mirosul cartilor, pe cititul pe calculator. E atat de obositor, de enervant.
Ultima carte pe care am citit-o a fost "Harry Potter" ultima parte, nu stiu exact cum ii spune. Am spus ca daca tot am citit toata seria, macar sa o termin. Nu am regretat nici o clipa ca am citit-o. Am savurat fiecare cuvant.
Una din cartile care am citit-o si m-a impresionat profund a fost "Veronika se hotaraste se moare" de Paulo Coelho. Am citit-o si intr-un moment sensibil din viata mea, probabil de aia impactul a fost atat de puternic. Am vrut sa ma uit si la film, dar nu am vrut sa imi stric imaginea asupra "actiunii". Desi cred ca Michelle Geller a fost o alegere inspirata pentru personajul creionat atat de atent de scriitor. Voi ce carti ati mai citit? Ce recomandati?
Va pup!
miercuri, 23 martie 2011
Scoala de soferi
Ieri am plecat de la munca. Eu si Liviu, hotarati sa mergem dupa cazier. Aproape de Titan zice Liviu sa ma duc la CEC sa platesc taxa. Dupa chin de traversat strada, de parcat masina ajung in fata CEC-ului. Inchide la 17. Ma uit la ceas, 17:22. Zic bun, Liviu peste drum, il sun, ii zic ca e inchis. Liviu ma bombane "Fiti-ar cazierul de ras, sa te duci sa il iei singura". Eu inchid telefonul in nas, ma chinui sa traversez, ma urc in masina suparata. Nu ma abtin si ii zic ca ce e vina mea, ca nu stiam ca inchide la 17 ca a fost ideea lui, ca el vrea sa dau de carnet. El zambeste si zice hai la Posta. Mergem mai in fata, iar tracasare cu parcatul, iar tracasare cu traversatul. Unde e posta? Intreb o florareasa. Florareasa cu o privire miloasa: s-a desfiintat acum un an, fac un spital. Ma bufneste rasul, il sun iar pe Liviu. Din masina, se uita la mine, da din umeri si ii zic: s-a desfiintat de un an. Il bufneste si pe el rasul si zice: lasa ca ma duc eu joi sa iti platesc la posta si dupa ce vii de la munca, mergem direct.
Asa ca, mai amanam treaba cu scoala de soferi. Revin cu update.
marți, 22 martie 2011
Pimkie
Dupa aventura in Sun Plaza am fost a doua zi in Afi Cotroceni. Am observat cu stupoare, ca hainele sunt la fel, magazinele aceleasi. Insa atmosfera iti facea chef de cumparaturi! Problema? Masurile. Dar e un subiect prea dureros pentru mine sa va povestesc.
Imi revin. Ajung la Pimkie. Un magazin care la prima vedere pare lipsit de orice... de caracter in special... Am intrat totusi. Am vazut pantofii (pe care i-am vazut si in Sun Plaza, dar nu i-am probat).... Rosii, cu bulinute miiiici, toc maricel, dar nu exagerat. Ce sa mai, niste minunatii. I-am zis lui Liviu ca ii probez. Gasesc 40! super. Ii bag in picior. Oh NU! Imi erau mici! Cine, Dumnezeu a facut pantofii astia ataaat de mici? Nu le-am facut poza, ii tin in memorie. Nu avea rost sa ma amagesc si cu poza. Asta a fost sa fie. In rest, acest magazin, Pimkie, este dragut, special si are haine cu personalitate. Preturile... ca de mall, dar macar o bluza, tot se merita! Am plecat fara nimic, ma suparasem prea rau pentru "gluma" cu pantofii, dar acum imi pare rau. Nu e vina hainutelor ca designerii lor nu gandesc mai departe de fetele skinny. Promit, hainutelor, vin si va iau!
Imi revin. Ajung la Pimkie. Un magazin care la prima vedere pare lipsit de orice... de caracter in special... Am intrat totusi. Am vazut pantofii (pe care i-am vazut si in Sun Plaza, dar nu i-am probat).... Rosii, cu bulinute miiiici, toc maricel, dar nu exagerat. Ce sa mai, niste minunatii. I-am zis lui Liviu ca ii probez. Gasesc 40! super. Ii bag in picior. Oh NU! Imi erau mici! Cine, Dumnezeu a facut pantofii astia ataaat de mici? Nu le-am facut poza, ii tin in memorie. Nu avea rost sa ma amagesc si cu poza. Asta a fost sa fie. In rest, acest magazin, Pimkie, este dragut, special si are haine cu personalitate. Preturile... ca de mall, dar macar o bluza, tot se merita! Am plecat fara nimic, ma suparasem prea rau pentru "gluma" cu pantofii, dar acum imi pare rau. Nu e vina hainutelor ca designerii lor nu gandesc mai departe de fetele skinny. Promit, hainutelor, vin si va iau!
Scoala de soferi
Am fost la medical si psihologic. Lejer. M-am speriat degeaba. Da, chiar imi era frica sa nu pic :))
Astazi ma duc sa iau cazierul. Culmea, Politia are program pentru caziere pana la ora 19:00. Ce functionari simpatici! Maine vin si rezultatele de la medical. Saptamana viitoare, cursurile de legislatie! Sunt obligatorii si utile, zic eu! Oricum, m-am apucat de invatat. Mare batai de cap imi dau opririle si stationarile. Cand ai voie, cand n-ai voie... Uf! Dar acum ca citesc si vad nereguli, sunt o adevarata pacoste pentru Liviu cand face o nelegiure. Sincer, cine are chef la 7 dimineata cand iti pica ochii de somn, dar trebuie sa fii cu ochii pe strada, sa fie una in dreapta cu: stii ca asta nu ai voie? Liviu! Nu ai vazut semnul? Liviu, ai trecut peste marcajul longitudinal! (Am invatat cum ii spune! yupiii! Pana acum o numeam "linia dreapta alba din mijlocul strazii")
Dar Liviu ma iubeste, si ma suporta. Stiu asta! Oricat ar zice el ca nu e adevarat, eu stiu mai bine ce e in sufletul lui :))
Am deviat. Revin cu update-uri in aventura mea spre viata de soferita.
Astazi ma duc sa iau cazierul. Culmea, Politia are program pentru caziere pana la ora 19:00. Ce functionari simpatici! Maine vin si rezultatele de la medical. Saptamana viitoare, cursurile de legislatie! Sunt obligatorii si utile, zic eu! Oricum, m-am apucat de invatat. Mare batai de cap imi dau opririle si stationarile. Cand ai voie, cand n-ai voie... Uf! Dar acum ca citesc si vad nereguli, sunt o adevarata pacoste pentru Liviu cand face o nelegiure. Sincer, cine are chef la 7 dimineata cand iti pica ochii de somn, dar trebuie sa fii cu ochii pe strada, sa fie una in dreapta cu: stii ca asta nu ai voie? Liviu! Nu ai vazut semnul? Liviu, ai trecut peste marcajul longitudinal! (Am invatat cum ii spune! yupiii! Pana acum o numeam "linia dreapta alba din mijlocul strazii")
Dar Liviu ma iubeste, si ma suporta. Stiu asta! Oricat ar zice el ca nu e adevarat, eu stiu mai bine ce e in sufletul lui :))
Am deviat. Revin cu update-uri in aventura mea spre viata de soferita.
vineri, 18 martie 2011
Scoala de soferi
M-am inscris la o scoala de soferi pentru a intra si eu in "randul lumii". Azi, prima incercare: testul psihologic si medicalul. Daca de medical nu am stres, cel psihologic ma termina. Cuvintele de autoincurajare nu lipsesc: hai Irina, poti sa o faci! Fii tare! Dar nu functioneaza.
La ora 16:00 am programare. Cand ma intorc, va povestesc.
Doamne-ajuta!
La ora 16:00 am programare. Cand ma intorc, va povestesc.
Doamne-ajuta!
Sun Plaza
Am fost ieri in Sun Plaza. In afara de parcarea subterana, nu mi-a placut nimic. Mi se pare gol, anost. Iar partea cu restaurante mi se pare cantina. Este posibil o diferenta asa de mare intre mall-uri? Afi Cotroceni este atat de viu, atat de plin de viata si atat de vesel! Parca hainele sunt mai misto! In Sun Plaza, desi sunt aproximativ aceleasi magazine, mi se par doua lumi diferite! Mi se pare, cu scuzele de rigoare, o piata cu fite!
Si oamenii sunt diferiti, nu vreau sa fiu rasista (din nou, cu scuzele de rigoare, chiar sunt!).
Pe afara este frumos, vesel. Inauntru mohorat. Ma simt dezamagita.
Parerea mea personala? Loc irosit, bani irositi, timpul nostru pana acolo irosit.
Parerile voastre personale?
Si oamenii sunt diferiti, nu vreau sa fiu rasista (din nou, cu scuzele de rigoare, chiar sunt!).
Pe afara este frumos, vesel. Inauntru mohorat. Ma simt dezamagita.
Parerea mea personala? Loc irosit, bani irositi, timpul nostru pana acolo irosit.
Parerile voastre personale?
joi, 17 martie 2011
De inceput
Am ajuns la munca. E 7:30 dimineata. Programul incepe peste o ora. Imi place linistea asta. Lucrez intr-un birou cu 30 de persoane, majoritatea doamne. E obositor. E galagie, toata lumea se foieste, toata lumea vorbeste, toata lumea incearca sa rezolve "situatii" (la noi nu exista PROBLEME). Biroul meu este la "cumpana" dintre doua departamente: Serviciul clienti si Vanzari. Eu sunt la vanzari. Imi convine locul asta, este coltisorul meu.
Ma uitam zilele astea ce s-a intamplat in Japonia. Nu o sa repet si eu ca doamne, ce putere este Japonia si uite totusi ce i s-a intamplat. Asta este. Insa ceea ce vreau sa spun este ca la 3 zile dupa nenorocire, un bebelus de 4 luni a fost gasit in viata desi tsunami-ul l-au smuls din bratele mamei. Si totusi a avut zile. Asta da miracol!
Si ce mai vreau sa spun este ca sinistratii s-au dus sa cumpere alimente (SA CUMPERE!!) pentru provizii. Si nu au cumparat tot! Au lasat sa ajunga pentru toata lumea! Astia da oameni!
Din pacate si noi am trecut prin nenorociri. Nu am trait marele nostru cutremur. Insa nu pot uita inundatiile petrecute in fiecare an. Si ce se intampla acolo. Ce faceau oamenii cu materialele de constructii.
Asa ca , parerea mea personala este ca:
Problema noastra nu este Boc, nu este Basescu, nu Botis si multi altii, ci noi insine si gandirea noastra. Pe conducatorii nostri, noi i-am creat. Am citit un interviu luat unui japonez acum mult timp. Cel care a facut reclama la revista Kamikaze. El spunea: In japonia, guvernului ii este frica de popor. Daca poporului nu ii convine, da guvernul jos.
Pai da, in Japonia (da, da, tara lovita de nenorocire!) ONOAREA este cuvantul de lege. Nu BANUL!
Domnul Boc si restul haitei, ar trebui sa aiba putina onoare si putin obraz si coboare singur de pe piedestal. Nu vezi ca nu te mai vrem? Te tii ca microbul de pozitia ta. Ai putina onoare si pleaca singur.
Pareri personale?
Ma uitam zilele astea ce s-a intamplat in Japonia. Nu o sa repet si eu ca doamne, ce putere este Japonia si uite totusi ce i s-a intamplat. Asta este. Insa ceea ce vreau sa spun este ca la 3 zile dupa nenorocire, un bebelus de 4 luni a fost gasit in viata desi tsunami-ul l-au smuls din bratele mamei. Si totusi a avut zile. Asta da miracol!
Si ce mai vreau sa spun este ca sinistratii s-au dus sa cumpere alimente (SA CUMPERE!!) pentru provizii. Si nu au cumparat tot! Au lasat sa ajunga pentru toata lumea! Astia da oameni!
Din pacate si noi am trecut prin nenorociri. Nu am trait marele nostru cutremur. Insa nu pot uita inundatiile petrecute in fiecare an. Si ce se intampla acolo. Ce faceau oamenii cu materialele de constructii.
Asa ca , parerea mea personala este ca:
Problema noastra nu este Boc, nu este Basescu, nu Botis si multi altii, ci noi insine si gandirea noastra. Pe conducatorii nostri, noi i-am creat. Am citit un interviu luat unui japonez acum mult timp. Cel care a facut reclama la revista Kamikaze. El spunea: In japonia, guvernului ii este frica de popor. Daca poporului nu ii convine, da guvernul jos.
Pai da, in Japonia (da, da, tara lovita de nenorocire!) ONOAREA este cuvantul de lege. Nu BANUL!
Domnul Boc si restul haitei, ar trebui sa aiba putina onoare si putin obraz si coboare singur de pe piedestal. Nu vezi ca nu te mai vrem? Te tii ca microbul de pozitia ta. Ai putina onoare si pleaca singur.
Pareri personale?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)